OFICIAL | Cristi Săpunaru a semnat cu Rapid. „E un moment pe care l-am așteptat de foarte mult timp, reîntoarcerea acasă”. Durata contractului

OFICIAL | Cristi Săpunaru a semnat cu Rapid. „E un moment pe care l-am așteptat de foarte mult timp, reîntoarcerea acasă”. Durata contractului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid a mai reușit un transfer important în această vară. Cristi Săpunaru a semnat cu formația giuleșteană un contract valabil pe 2 ani, după despărțirea de Konyaspor. Fundașul de 37 de ani se declară extrem de fericit să evolueze din nou în tricoul Rapidului.

Săpunaru a oferit o primă reacție după oficializarea mutării și spune că abia așteaptă să evolueze pe noul stadion, în fața suporterilor pătimași și face totodată o promisiune de suflet rapidiștilor.

Cristi Săpunaru a semnat cu Rapid. „Sunt fericit că pot juca la clubul pe care îl iubesc”

Ultima dată la Konyaspor, Săpunaru speră să pună umărul la reinventarea Rapidului. Fundașul afirmă că este foarte aproape astfel să-și îndeplinească astfel visul finalului de carieră, acela de a evolua din nou pe Giulești. Vestea transferului i-a bucurat enorm pe suporterii vișinii, care își văd echipa tot mai puternică, după ultimele mutări.

„E un moment pe care l-am așteptat de foarte mult timp, reîntoarcerea acasă. Sunt fericit că pot juca la clubul pe care îl iubesc, să am lângă mine prieteni rapidiști, oameni care își doresc performanța și care fac lucrurile foarte profesionist.

Visul meu era acela de a juca din nou pe Giulești și abia aștept să evoluez pe noul stadion, cu tribunele pline. Sper ca în acest sezon de Liga 1 să demonstrăm ce înseamnă Rapidul, să fim uniți, și împreună cu suporterii să redevenim ce am fost”, a declarat Cristi Săpunaru, se arată în postarea de pe Facebook a clubului Rapid.

Ziua și transferul la Rapid! Junior Morais a semnat ieri

În cursul zilei de ieri, Rapid a anunțat și transferul lui Junior Morais, fundașul stânga brazilian cu evoluții foarte bune în Liga 1. atât la Astra cât și la Petrolul Ploiești. Jucătorul revenit în Liga 1 de la Gaziantep a semnat pe un sezon, cu opțiune de prelungire pe încă unul.

„Deja mă simt foarte fericit alături de băieți, parcă am venit într-o familie, ceea ce îmi confirmă faptul că am venit la o echipă mare, la care toată lumea vrea să joace. Abia aștept startul de campionat, să îi ascult pe suporteri.

Aceștia sunt cei mai buni din țară și sunt nerăbdător să îi văd și să joc pe noul Giulești. Îmi doresc să intrăm în play-off și de acolo, cine știe, totul este posibil. Vrea să ducem Rapidul acolo unde îi este locul, în fruntea fotbalului românesc”, a declarat Junior Morais, pentru site-ul oficial al clubului Rapid.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×